Saturday, 29 September 2012

her eyes; her eyes looked dead.


 Ne-am ascuns melancolia în tăcerea unei zile de toamnă. Ne-am îndepărtat în ceaţa unui viitor incert, tu împotriva mea, cu emoţiile zdrobite de neajunsuri. Ochii ne sclipesc a moarte, gândurile ne sunt golite de cuvinte.
 În faţa noastră-i numai fugă şi fum. Mâna lui e rece. Buzele miros a tutun, strivite de frig şi amăgiri. Copacii dezgoliţi se pleacă vântului ca într-o rugăciune mută, rostită de zeci de ori înainte. Felinarele murinde abia mai luminează colţul în care odată zăceam în braţele altuia.  E ceaţă pe străzi, la fel şi în sufletele oamenilor.
 Rupţi de realitate, păşind prin locurile străbătute de zeci de ori, ne simţeam ca nişte străini.  
-          Am pierdut.
-          Tu nu pierzi niciodată.
-          Pe mine. M-am pierdut pe mine.
Şi totul e pustiu.

Sunday, 16 September 2012

take my hand, drag me down

  ...if you fall, then I will too. And I can't save what's left of you.

 Îi rostea numele, din nou şi din nou, ca pe o rugăciune. Doar atât.
 Frigul le-a pătruns în vene precum o iarnă timpurie. O rază firavă de lumină se ivea dintre perdelele şifonate, dezvăluind colţul parcă uitat de lume. Nu ştia câte ore trecuseră. Corpul lui amorţise de când o ţinea în braţe. Spatele-i era dezgolit, sub pielea fină ieşeau în proeminenţă vertebrele. Sub cearşaful subţire, îi simţea inima bătând la unison cu a lui, răsunând pe ritmurile nesiguranţei. Îi mângâie părul, îi sărută umerii goi, se regăsi în tremurul trupului ei.

  În faţa necunoscutului îşi ţineau ochii închişi. Nu voiau să întrevadă sfârşitul printre pleoape. El şi cu ea, cândva nepăsători, egoişti, şi lipsiţi de orice simţ al realităţii, cei care mergeau înainte fără să se teamă.
 Dar acum erau el şi cu ea împotriva lumii.

Thursday, 6 September 2012

et comme je t'aimais


Când el vorbi, tandreţea nu-i mai însufleţea glasul.
-            Nu-ţi aminteşti? Cum a fost…?
 Pozele zăceau în neştire pe masă, aşteptând-o. Luă prima fotografie cu inima tremurând şi gândurile împrăştiate aiurea, la fel ca şi emoţiile sale.
Dar cum te iubeam. Urmă cu vârful degetului propriul chip, analizându-i trăsăturile, zâmbetul de pe buze, lumina care-i fremăta în ochi precum soarele în marea învolburată. Râdeau , iar complicitatea dintre ei se vedea limpede.
Cât de mult te iubeam. Cu braţele petrecute peste umerii lui, îi fusese uşor să creadă că va izbuti să schimbe lumea.
-     Am fi putut avea totul, spuse ea, calmă.
Multă vreme stau departe unul de altul, în tăcere, încercând să-şi dea seama ce se întâmplase în primul moment în care s-au văzut, în acea secundă când privirile s-au întâlnit sfidătoare şi au refuzat să se desprindă una de alta.