Saturday, 18 August 2012

save your breath and softly say goodbye


Era obişnuită să fie dorită pentru frumuseţea ei. În tainele inimii sale nu mai simţea nimic - nici dispreţ, nici umilinţă. Sub vălul pulberii de gheaţă era de neclintit. Împiedica orice emoţie să i se strecoare în trup şi s-o lase vulnerabilă. Apărarea sa o constituia raţiunea, nu inima.
 Nu a mai rămas nimic bun înăuntrul ei, spuneau unii. E incapabilă să iubească pe altcineva în afară de ea însăşi. Şi nimeni nu o va schimba.
-          Uită-te în ochii mei.
  Privirea ei neajutorată îi deveni captivă, dar continuă să ţină bărbia sus, aşa cum făcuse întotdeauna. Iubirea lui era un război tulburător. Când îl vedea, simţea că avea un motiv pentru a-i păsa. Voia să se lase purtată în braţele acelui sentiment căruia nu-i mai putea rezista. Se pierdea pe sine pierzându-l pe el. Însă niciodată nu voise să recunoască asta. Acum era prea târziu ca să schimbe ceva.
-          Trebuia să-mi imaginez că s-a terminat, au fost cuvintele lui.
 Vreme de o secundă infinită, nu mai auzi nimic, nici măcar pe ea însăşi. Întunericul se adâncise şi înăuntrul ei era pustiu.



Wednesday, 1 August 2012

you're so cold, keep your hand in mine


If sinners where so unhappy, why would they prefer their suffering?
But now I knew why. Without my wounds, who was I?

  Confuzia din ochii ei spunea totul. Pierduse controlul.
  Lumea flămândă gonea spre alte zări, dar ea încă zăbovea. Dăduse tot ce avea mai bun până când nu a mai rămas nimic pentru ea însăşi . Chipul ei era un veşmânt pustiu de cuvinte.  În privirea ei se răsfrângea o altă realitate, una departe de ochii lumii , unde nimeni şi nimic nu o putea ajunge. Trupul rece, întreţinut de o slabă răsuflare, tremura în braţele lui. În ciuda aparenţelor, e uşor să o dobori.
   
  Da, ştiuse cum se va termina. Şi nu a avut curajul să împiedice sfârşitul.
  Când buzele ei tremurânde îi şoptiră numele, el încă se afla acolo. Nesigure, degetele ei îl căutară. Îi simţi rănile vechi de pe braţ alunecând pe pielea lui.
 -    Cum poţi să te regăseşti pe tine însuţi când nu ţi-a mai rămas nimic?
 Vocea îi era uimitor de calmă pentru situaţia în care se afla.
 -     Nu uita niciodată cine eşti, îi spuse el. Şi ce poţi face. Foloseşte-te de asta ca pe-o putere, nu ca o slăbiciune.

 Purta speranţa ca va rămâne ea însăşi. Chiar credea asta. Însă de câte ori poţi să te regăseşti după ce ai pierdut totul?
-         De ce toată lumea pleacă?
 La întrebarea asta nu avea răspuns. Sesiza privirea ei încărcată de o nerăbdare amară. Îi mângâie cicatricile, încercând să-şi alunge din minte sângele fierbinte curgând pe piele. Oare povestea s-ar fi sfârşit altfel dacă oamenii ar fi ştiut consecinţele?
-         Doar cei care nu contează pleacă. Persoanele care ţin cu adevărat la tine rămân indiferent de ce se întâmplă.
Însă nici măcar el nu credea cuvintele acelea.