Friday, 11 May 2012

just cut these strings that hold me safe.

Pe atunci, nimeni nu ne tulbura reveria.  Ne regăseam unul în altul, ca şi când aveam un singur suflet transpus în două trupuri. Un singur suflet ce dansa necontenit în ploaie, pentru ca apoi să se scalde în razele inocenţei. Eram în siguranţă în braţele tale.

 Poate că , pentru unii oameni, exista ziua de mâine. Zeci de zile de mâine, chiar sute. Însă pentru noi exista doar azi, şi acea zi o trăiam întotdeauna ca şi când era ultima. Ne gândeam că, în momentul în care ne vom lua rămas bun, vom şti că tot ne vom aparţine unul altuia , indiferent de ce se va întâmpla. Că amintirile vor rămâne, iar noi nu ne vom schimba .

 Însă nimic din toate acestea nu m-a pregătit pentru clipa finală. Nu voiam să-ţi dau acea îmbrăţişare gândindu-mă că va fi ultima. Nu puteam să rostesc acele două cuvinte , căci ele cu siguranţă nu ar fi putut exprima ce simţeam. Nu doream să te privesc în ochi ştiind că te voi pierde în curând.

 Acum nu mai există ziua de azi, nici cea de mâine. Ci doar mireasma amară a zilei de ieri.