Tuesday, 17 April 2012

~ confession

N,
  Îţi scriu din nou, deşi această scrisoare, ca şi celelalte,  nu va ajunge niciodată  la tine. E mult mai uşor să-mi aştern gândurile pe hârtie când ştiu că nu va exista niciun răspuns..
   
 Deşi zilele trec, eu am impresia că rămân mereu încremenită în acelaşi moment, blocată între două ticăiri ale ceasului. Aştept parcă zadarnic ceva care nu vine. Şi toţi sunt grăbiţi, fug cu hotărâre prin ceva pe care-l numesc destin , iar eu nu îndrăznesc să le spun nimic.. clipele pe care le doresc se lasă aşteptate, oamenii se schimbă, deciziile mele sunt greşite.
   
 Nu ştiu în cine să mă încred. Parcă lumea aşteaptă ca să devii vulnerabil, doar ca să se folosească de asta în beneficiul lor. Şi cu cât eşti mai sus, cu atât de scufunzi mai repede. E greu. Nimeni nu iartă. Toate alegerile pe care le-ai făcut acum mult timp parcă se întorc împotriva ta.
   
 A fost uşor când nu deţineam nimic, pentru că.. nu aveam de pierdut. Însă acum nu mai vreau nimic.

18 comments:

  1. Imi place ce ai scris, mai ales inceputul!:|

    ReplyDelete
  2. "the clock ticks life away" ...si ajung prin a iti da versuri din linkin park . desi,presupun ca intelegi tu ;))

    ReplyDelete
    Replies
    1. In the end ^^ Chiar se potriveste.

      Delete
  3. Frumos! Poate chiar drama fiecarui om ce vede cu adevarat.

    ReplyDelete
  4. Trist.. e un obicei pe care il aplic si eu.Cred ca de aceea am blog,ca sa scriu tot ce imi trece prin minte fara sa conteze parerea celorlalti..

    ReplyDelete
  5. ..imi plac si mi-e scrisorile de genul: fara raspuns.
    Frumos<3>:D<

    ReplyDelete
  6. Replies
    1. doar frumos? hm,, mai mult decat atat

      Delete
  7. o DOamne ! Nu stii cit de bine te inteleg !
    Sunt in aceeasi situatie !
    Frumos scris :X

    ReplyDelete
  8. lovely pics! i will follow you,follow me back here:)

    http://preciouslovestyle.blogspot.com/

    ReplyDelete
  9. Dumnezeule, scrii superb! M-am regăsit în această postare! Ai grijă de tine!

    ReplyDelete
  10. in fiecare zi ne acceptam obsesiile si ni le inradacinam si mai trainic atunci cand ne gandim pentur a triliarda oara la ea / el, ma urasc, vreau sa scap.. vreau sa nu mai existe..

    ReplyDelete