Tuesday, 17 April 2012

~ confession

N,
  Îţi scriu din nou, deşi această scrisoare, ca şi celelalte,  nu va ajunge niciodată  la tine. E mult mai uşor să-mi aştern gândurile pe hârtie când ştiu că nu va exista niciun răspuns..
   
 Deşi zilele trec, eu am impresia că rămân mereu încremenită în acelaşi moment, blocată între două ticăiri ale ceasului. Aştept parcă zadarnic ceva care nu vine. Şi toţi sunt grăbiţi, fug cu hotărâre prin ceva pe care-l numesc destin , iar eu nu îndrăznesc să le spun nimic.. clipele pe care le doresc se lasă aşteptate, oamenii se schimbă, deciziile mele sunt greşite.
   
 Nu ştiu în cine să mă încred. Parcă lumea aşteaptă ca să devii vulnerabil, doar ca să se folosească de asta în beneficiul lor. Şi cu cât eşti mai sus, cu atât de scufunzi mai repede. E greu. Nimeni nu iartă. Toate alegerile pe care le-ai făcut acum mult timp parcă se întorc împotriva ta.
   
 A fost uşor când nu deţineam nimic, pentru că.. nu aveam de pierdut. Însă acum nu mai vreau nimic.

Sunday, 8 April 2012

caught in the undertow


we'll find the perfect place to go where we can run and hide 
i'll build a wall and we can keep them on the other side ~


 Îşi lipi obrazul de sticla rece, un fior traversându-i delicat pielea. Fiecare secundă era precum o rămăşiţă dintr-un vis neterminat.  I se părea că se cufunda într-un neant fără capăt , împreună cu amintirile şi dorinţele ei. Înainte, privise lumea din spatele unei cupole fragile din sticlă; o limită ce acum ameninţa să se prăbuşească din clipă în clipă.

 Şi-a încălcat până şi singura promisiune pe care o făcuse. Nu te încrede în privirea de care te ataşezi, căci probabil aceea te va distruge. Voise să-şi încălzească golul apăsător din piept, să găsească pe cineva căruia să-i aparţină fără să simtă reţineri. Acum nu mai ştia ce să creadă. Doar va aştepta şi va spera, căci nu avea de ales.

 Închizând ochii, se lăsă să plutească în ecoul amintirilor. Prefera să se ascundă de realitate, nu să o înfrunte. Nu voia să audă inima ei bătând ritmul timpului..