Friday, 6 January 2012

Le fin du rêve

  
 Clipele nu mă mai lasă să mă cufund în neştiinţa blândă de altădată - atunci când durerea încremenea într-o surdă alinare, iar toate vocile din jurul meu se estompau. Pe măsură ce timpul se scurge , nu aud decât ecoul dezamăgirii şi amărăciunii, care mă însoţeşte precum o umbră prin întuneric. Ura care mi se strecoară în trup mă preschimbă într-un diamant, dur şi strălucitor în acelaşi timp. Furia care îmi aleargă în sânge şi mă modelează. Neputinţa care acum face parte din mine şi mă lasă vulnerabilă în faţa realităţii. De ce trebuie să-mi pese, tocmai acum?


Well ,as much as it hurts , ain't it wonderful to feel?

11 comments:

  1. Destul de lungă absenţa ta. Mi se făcuse dor de scrierile tale.
    Frumoasă comparaţia cu un diamant... Pentru că, întotdeauna perfecţiunea exterioară trădează interiorul cu materia lui, şi invers.

    Well, some of us may love that kind of heart rending feeling... Some of us are alive as much as it hurts.
    :)

    ReplyDelete
  2. Trist,dar atit de patrunzator.!!!

    ReplyDelete
  3. Thanks :o3 And, yes, ome people would rather feel pain and anger than nothing at all.

    ReplyDelete
  4. Foarte patrunzator..foarte frumos :)

    ReplyDelete
  5. Uneori, actionam noi si totusi nu suntem noi. Inima si creierul sunt 2 lucruri diferite.:)

    ReplyDelete
  6. @Adelina: Indeed.
    @Ada :): Multumesc.

    ReplyDelete
  7. Still, being a human kinda' sucks.

    ReplyDelete
  8. Tu esti puternica..lasa alte ganduri!

    ReplyDelete