Wednesday, 26 December 2012

and the crashes are heavy for a sinner like me



  
  Peste timp, nu mai simţi nici măcar lovitura aspră a vântului. Lacrimile îi îngheţaseră demult pe obraji, iar în ochi îi revenise acel foc mocnind, neputincios. Buzele îi tremurau. În adâncul ei, emoţiile se învolburau ca o furtună.

 În inima nopţii, fulgii de zăpadă începuseră să plutească la lumina felinarelor. Era pustiu pe peronul gării, numai ea şi iarna. Următorul tren, trenul ei spre nicaieri, va veni abia peste câteva ore.

-          Promite-mi că vei lăsa toate astea în urmă, spusese el doar cu câteva ore în urmă.

  
 Nici măcar vocea lui nu reuşise să o liniştească. Nici măcar trupul lui confundându-se cu al ei nu însemna nimic. Inima ei bătea neiertătoare în ritmul temerilor sale. Amintirile sale, convingerile sale, fiinţa ei, toate se prăbuşiseră şi nu vedea nicio cale să se recapete pe sine.

-          Viaţa e fragilă. Trebuie să încetezi să fugi, asta nu te va duce nicaieri.

  Ea îi promise, pentru că asta voia el să audă.

-          Suntem în regulă, tu şi cu mine. Nu uita asta.

Îi strânse trupul îngheţat în braţe. Răsuflările lor calde se contopiră când buzele lui le întâlniră pe ale ei. Îl ţinu strâns lângă ea, conştientă că erau ultimele clipe de care se putea agăţa.  Dimineaţa , când el se va trezi, nu va descoperi decât nişte cearşafuri goale şi reci.

-          Mi-e teamă, i-a mărturisit ea.


 Întunericul întotdeauna îi tăiase respiraţia. O urmărea peste tot încă din cele mai vechi amintiri ale sale. Nu izbutise niciodată să-i reziste, iar acum pur şi simplu îi cedase întru totul. Se dăduse bătută.

-          De cine?

-          De mine. De ei. De întuneric.

 Se pierduse şi nu ştia cum să se regăsească. Îmi pare rău, asta fu tot ce şopti ea când urcă în tren, în acea noapte de iarnă. Cuvintele fură spulberate de vânt, însă rămaseră vii în gândurile ei.

Saturday, 15 December 2012

the fragile


  Cuvintele se aşterneau încet , în ritmul gândurilor ei, dar inima îi bătea din ce în ce mai repede. Necunoscutul trăia în ea, implorând să fie dezvăluit. Sub văzduhul de niciodată , culorile se aşterneau. Sufletele se întrupau. O nouă lume îşi dezvăluia chipul fragil în faţa ochilor ei. 
  -          Ce găseşti atât de special la o bucată de hârtie? o întrebă.
 Nu-l simţise venind lângă ea. Îşi ridică privirea către el; un zâmbet i se înfiripă lasciv pe buze. Cum putea cineva să nu guste din nebunia împletirii unui univers ce nici măcar nu există? Îţi taie respiraţia, te lasă vulnerabil şi te face mai puternic decât ţi-ai fi dorit vreodată.  
  -          Totul. Când scriu, devin o altă persoană. 
 Iar afară nu e niciun anotimp. Lumea reală e moartă, monotonă, ştearsă.

Thursday, 29 November 2012

autre décembre

   Îi numeam fluturi de gheaţă pe acei fulgi ce cădeau din înaltul cerului, plutind în jurul nostru. Le urmăream dansul ca într-o reverie; felul în care se înlănţuiau cu aerul rece, răsucindu-şi aripile graţioase şi luându-se la întrecere cu vântul. În faţa noastră, amintirile renăşteau, dezvăluindu-şi culorile vii.
 Oraşul zăcea la picioarele noastre, depărtat şi pustiit. Frigul ne-a intrat în sânge şi ne-a frânt oasele. Printre rafalele de zăpadă , îmi strângeai trupul îngheţat la pieptul tău. Sub mâinile noastre împletite , îţi simţeam inima bătând ritmul şovăielnic al amintirilor. Trecutul ne atrăgea în curentul său, iar noi nu voiam să ne opunem.
 Dimpotrivă. Aş fi vrut să îngheţ acel moment şi să trăiesc în el pentru totdeauna.
-          Dacă ar fi să retrăiesc totul.. aş face-o din nou. Aş repeta toate greşelile, aş trece din  nou prin toate dezamăgirile. Doar ca să ajung la clipa asta.
 Un refugiu. În tot acest timp, doar de asta avusesem nevoie.
 

Friday, 2 November 2012

mon âme a son secret,




   
  Încă mai păstra scrisorile şi amintirea buzelor lui reci îngropate în pielea sa. Doar astea i-au mai rămas. Plecarea lui o lăsase cu trupul tulbure, istovit, cu mintea secătuită de culori şi emoţii. Se terminase cu zilele de mai în care se iubeau prin mansarde, ascunşi de privirea lumii. Nu va mai privi lumina amurgului strecurându-se pe chipul lui, cu bătăile inimii lui reversându-i-se în urechi.
 Fusese atât de uşor să se amăgească pe sine când nu erau decât ei doi împreună. Atunci când orice mişcare tandră, orice zdrobire a buzelor însemna împărtăşirea celor mai adânci emoţii. Se agăţase de primul om care se oferise să-i fure sufletul şi trupul, din simpla dorinţă de a avea pe cineva care s-o facă să uite până şi de ea însăşi.
 Păcatul ei era că mereu crezuse în oameni, iar ei mereu plecau. Poate peste o lună, poate peste un an. Însă niciodată nu rămâneau. El îşi îngăduise săi aparţină pentru un timp doar ca să-i dea într-un final drumul.
 După atâtea dezamăgiri, realitatea a izbit-o ca un tren pe şine. Nici măcar nu ştia dacă fusese vreodată al ei cu adevărat ca să spună că îl pierduse.

Saturday, 20 October 2012

psyche



 Trup greu, oase frânte. Fumul cald ne arde plămânii şi visele ne îngheaţă inima.  Încă urmăm cântecul abia şoptit al vântului, şovăind printre amintiri. Străinule, acum că totul e pe sfârşite, nici nu mai am puterea să te privesc în ochii tăi spălaţi cu gheaţă. Bucuria frenetică ce-ţi însufleţea odată privirea e înlocuită mereu de nelinişte şi neîncredere. Pretinzi că totul e sub control, dar mereu ochii îţi înşeală spusele. Mă îndepărtezi în timp ce eu lupt să revin în apropierea ta.
  
 Timpul alunecă precum otrava în venele noastre, gonind fără oprire. Cu fiecare zi,  amintirea atingerii pielii tale, zâmbetul tău, dăruirea ta, chipul tău, tu însuţi,  pier într-o lume plină de nonsens. Dar fiinţa mea încă ţi-e captivă, zbătându-se să salveze inocenţa unor ani demult uitaţi.
 Cred că mi-am pierdut sufletul în trecut.

Saturday, 29 September 2012

her eyes; her eyes looked dead.


 Ne-am ascuns melancolia în tăcerea unei zile de toamnă. Ne-am îndepărtat în ceaţa unui viitor incert, tu împotriva mea, cu emoţiile zdrobite de neajunsuri. Ochii ne sclipesc a moarte, gândurile ne sunt golite de cuvinte.
 În faţa noastră-i numai fugă şi fum. Mâna lui e rece. Buzele miros a tutun, strivite de frig şi amăgiri. Copacii dezgoliţi se pleacă vântului ca într-o rugăciune mută, rostită de zeci de ori înainte. Felinarele murinde abia mai luminează colţul în care odată zăceam în braţele altuia.  E ceaţă pe străzi, la fel şi în sufletele oamenilor.
 Rupţi de realitate, păşind prin locurile străbătute de zeci de ori, ne simţeam ca nişte străini.  
-          Am pierdut.
-          Tu nu pierzi niciodată.
-          Pe mine. M-am pierdut pe mine.
Şi totul e pustiu.

Sunday, 16 September 2012

take my hand, drag me down

  ...if you fall, then I will too. And I can't save what's left of you.

 Îi rostea numele, din nou şi din nou, ca pe o rugăciune. Doar atât.
 Frigul le-a pătruns în vene precum o iarnă timpurie. O rază firavă de lumină se ivea dintre perdelele şifonate, dezvăluind colţul parcă uitat de lume. Nu ştia câte ore trecuseră. Corpul lui amorţise de când o ţinea în braţe. Spatele-i era dezgolit, sub pielea fină ieşeau în proeminenţă vertebrele. Sub cearşaful subţire, îi simţea inima bătând la unison cu a lui, răsunând pe ritmurile nesiguranţei. Îi mângâie părul, îi sărută umerii goi, se regăsi în tremurul trupului ei.

  În faţa necunoscutului îşi ţineau ochii închişi. Nu voiau să întrevadă sfârşitul printre pleoape. El şi cu ea, cândva nepăsători, egoişti, şi lipsiţi de orice simţ al realităţii, cei care mergeau înainte fără să se teamă.
 Dar acum erau el şi cu ea împotriva lumii.

Thursday, 6 September 2012

et comme je t'aimais


Când el vorbi, tandreţea nu-i mai însufleţea glasul.
-            Nu-ţi aminteşti? Cum a fost…?
 Pozele zăceau în neştire pe masă, aşteptând-o. Luă prima fotografie cu inima tremurând şi gândurile împrăştiate aiurea, la fel ca şi emoţiile sale.
Dar cum te iubeam. Urmă cu vârful degetului propriul chip, analizându-i trăsăturile, zâmbetul de pe buze, lumina care-i fremăta în ochi precum soarele în marea învolburată. Râdeau , iar complicitatea dintre ei se vedea limpede.
Cât de mult te iubeam. Cu braţele petrecute peste umerii lui, îi fusese uşor să creadă că va izbuti să schimbe lumea.
-     Am fi putut avea totul, spuse ea, calmă.
Multă vreme stau departe unul de altul, în tăcere, încercând să-şi dea seama ce se întâmplase în primul moment în care s-au văzut, în acea secundă când privirile s-au întâlnit sfidătoare şi au refuzat să se desprindă una de alta.

Saturday, 18 August 2012

save your breath and softly say goodbye


Era obişnuită să fie dorită pentru frumuseţea ei. În tainele inimii sale nu mai simţea nimic - nici dispreţ, nici umilinţă. Sub vălul pulberii de gheaţă era de neclintit. Împiedica orice emoţie să i se strecoare în trup şi s-o lase vulnerabilă. Apărarea sa o constituia raţiunea, nu inima.
 Nu a mai rămas nimic bun înăuntrul ei, spuneau unii. E incapabilă să iubească pe altcineva în afară de ea însăşi. Şi nimeni nu o va schimba.
-          Uită-te în ochii mei.
  Privirea ei neajutorată îi deveni captivă, dar continuă să ţină bărbia sus, aşa cum făcuse întotdeauna. Iubirea lui era un război tulburător. Când îl vedea, simţea că avea un motiv pentru a-i păsa. Voia să se lase purtată în braţele acelui sentiment căruia nu-i mai putea rezista. Se pierdea pe sine pierzându-l pe el. Însă niciodată nu voise să recunoască asta. Acum era prea târziu ca să schimbe ceva.
-          Trebuia să-mi imaginez că s-a terminat, au fost cuvintele lui.
 Vreme de o secundă infinită, nu mai auzi nimic, nici măcar pe ea însăşi. Întunericul se adâncise şi înăuntrul ei era pustiu.



Wednesday, 1 August 2012

you're so cold, keep your hand in mine


If sinners where so unhappy, why would they prefer their suffering?
But now I knew why. Without my wounds, who was I?

  Confuzia din ochii ei spunea totul. Pierduse controlul.
  Lumea flămândă gonea spre alte zări, dar ea încă zăbovea. Dăduse tot ce avea mai bun până când nu a mai rămas nimic pentru ea însăşi . Chipul ei era un veşmânt pustiu de cuvinte.  În privirea ei se răsfrângea o altă realitate, una departe de ochii lumii , unde nimeni şi nimic nu o putea ajunge. Trupul rece, întreţinut de o slabă răsuflare, tremura în braţele lui. În ciuda aparenţelor, e uşor să o dobori.
   
  Da, ştiuse cum se va termina. Şi nu a avut curajul să împiedice sfârşitul.
  Când buzele ei tremurânde îi şoptiră numele, el încă se afla acolo. Nesigure, degetele ei îl căutară. Îi simţi rănile vechi de pe braţ alunecând pe pielea lui.
 -    Cum poţi să te regăseşti pe tine însuţi când nu ţi-a mai rămas nimic?
 Vocea îi era uimitor de calmă pentru situaţia în care se afla.
 -     Nu uita niciodată cine eşti, îi spuse el. Şi ce poţi face. Foloseşte-te de asta ca pe-o putere, nu ca o slăbiciune.

 Purta speranţa ca va rămâne ea însăşi. Chiar credea asta. Însă de câte ori poţi să te regăseşti după ce ai pierdut totul?
-         De ce toată lumea pleacă?
 La întrebarea asta nu avea răspuns. Sesiza privirea ei încărcată de o nerăbdare amară. Îi mângâie cicatricile, încercând să-şi alunge din minte sângele fierbinte curgând pe piele. Oare povestea s-ar fi sfârşit altfel dacă oamenii ar fi ştiut consecinţele?
-         Doar cei care nu contează pleacă. Persoanele care ţin cu adevărat la tine rămân indiferent de ce se întâmplă.
Însă nici măcar el nu credea cuvintele acelea.


Saturday, 21 July 2012

about me

 Leapşa & rules:
1. Postează imaginea Liebster Blog Award.
2. Spune 11 lucruri despre tine.
3. Răspunde la intrebările adresate de cel care te-a nominalizat și formulează  un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi nominalizezi.
4 .Nominalizează 11 persoane ( + link) care să realizeze acest tag.
5. Mergi pe pagina lor si anunță-i!
6. Nu da tagul inapoi!
 
~ 11 things about me
  nu spun niciodată  ce gândesc cu adevărat
  ●sixteen & broken
 îmi place să studiez istoria, mai ales partea cu mitologiile antice
  ●par puternică, dar e uşor să mă distrugi
  cred că imaginea de mai sus e cel mai colorat lucru ever de pe blogul meu
  cel mai mult îmi place sa scriu povesti horror si politiste
  sarcasmul mă defineşte
  ●serialul meu preferat e Dexter
  mi-e frică de spaţiile deschise
  ●de asemenea, mi-e frică de lepşe lungi
  i'm like guns 'n' roses, love; i've got an appetite for destruction
    

Tuesday, 17 July 2012

start to fight, you won’t win


  
 Clipele de bucurie mi-s închise în paginile unui jurnal, în acele obosite ale ceasornicului. Jucam atât de frumos timpul printre degete atunci când eram doar un copil – fiecare secundă se desprindea din clepsidra sa pentru a-mi oferi alinare. Acum, doar mă cufund în mine, închid ochii şi îmi las imaginaţia să zboare către amintirile ce nu se vor întoarce niciodată în prezent.
  
 Adorm în şoaptele vântului. Îmi cutreier mintea ca şi când acolo se află aventura. Nu mai sunt limitată de neputinţă, de imposibilitate.  Îmi închipui o fugă nebunească, râvnesc la iubire. Şi când mă trezesc, îmi regăsesc inima pustie. Încă o înfrângere. Dar pe aceasta o accept cu calm.
 Realizez că nu se va întâmpla nimic, dar continui să aştept.

Wednesday, 11 July 2012

you held your pride like you should have held me


  
Îi aruncă fetei o privire împovărată de melancolie rece. Ea mângâia clapele pianului, contopindu-se cu melodia fină şi elegantă. Se comporta ca şi când el nu se afla în cameră. Printre notele graţioase nu exista loc şi pentru el.
  
 Mândria ta e uimitoare, îi reproşase tânăra, cu câteva minute în urmă. Prin pustiul dinăuntrul tău, ea îţi ţine loc de un foc mocnind. Flăcări şi gheaţă. Sau poate piatră dură, cine ştie. Însă când îi spusese asta, simţise şi o undă de admiraţie în glasul ei.  Îi ura şi iubea mândria în acelaşi timp.
 Mereu considerase că indiferenţa îl proteja. Îşi zisese lui însuşi că nu mai avea nevoie de ea; dar cu cât se gândea mai mult, realiza că ea îi luase tot ce mai avea bun în el. Oricât de mult voia să nege, ştia adevărul.
 Ea era un tumult de emoţii , o furtună. Până şi melodia pe care o cânta îl însufleţea , pătrunzându-i prin piele. Ea însemna un haos neprăvăzut, lipsit de control. El era pulbere de gheaţă, poate o stâncă în mijlocul furtunii; se baza numai pe raţiune şi ordine.
  
 Se apropie încet de pian, ignorând notele mlădioase. Deşi şuviţele de păr îi acopereau chipul, îşi dădea seama că ochii ei ardeau.
-         Ţi-ai păstrat mândria precum ar fi trebuit să mă păstrezi pe mine, o auzi şoptind. Dar acum nici măcar asta nu te mai încălzeşte, nu-i aşa?

 Melodia se întruchipă în tăcere. Tânăra se întoarse către el. Undeva înăuntrul lui, simţi cum ceva se frânse. Nu voia să se gândească la cum va fi atunci când o va dezamăgi .   Îi putea citi amărăciunea de pe chip, furia rece din privire.  Dar odată ce vorbi, în glasul ei se strecură o fărâmă de neputinţă.
-         Ştiu că mai există ceva bun în tine, îi spuse ea. Numai că tu nu vrei să crezi asta. Nu vrei să crezi în tine, în abilităţile tale, pentru că ai impresia că ai putea deveni vulnerabil. Te cunosc.
 Fata îşi apăsă palma de obrazul lui – un gest inconştient. Atingerea ei era rece, la fel ca şi inima lui.

Monday, 2 July 2012

holding on & letting go


"Best way to not get your heart broken is to pretend you don’t have one."


-            Eşti atât de distantă. Îi îndepărtezi pe oameni printr-o simplă privire. Alteori le zâmbeşti absentă, când tot ce ai vrea e să fii lăsată în pace.
   Fusese o afirmaţie destul de simplă, însă el a ajuns cumva direct la subiect. Ea se afla în situaţia în care nu putea nici să mintă, nici să fugă de adevăr. Îi ţinea la depărtare pe oameni nu din cauza unei nevoi subite de singurătate, ci din pricina faptului că nu dorea să fie rănită. Oare asta o făcea slabă? Nu dorea să rişte să cunoască răspunsul.
-            De fapt, urăsc pe toată lumea, se destăinui ea. Fără discriminare.
-            Eşti nebună.
    
 O spusese ca şi când chiar era mândru de ea. I-ar fi plăcut ca el să creadă asta şi să înceteze să se mai cufunde în străfundurile gândurilor ei.
-            M-am străduit într-o perioadă să fiu, se mai cunoaşte?
-            Şi ascunzi tot ceea ce e bun în tine, nu dai nimănui nimic. Ai fost vreodată sinceră cu vreo persoană?
   
 Trezirea fu dureroasă. Degeaba nega că el nu avea nici cea mai mică influenţă asupra ei. O privea direct în ochi, fără să-i evite privirea , aşa cum făcea majoritatea lumii. Căutătura lui, de obicei jucăuşă şi amuzată, era de aceasta dată pătrunzătoare. Se simţea răscolită înăuntrul ei.
-            Mă îndoiesc, nici măcar cu mine nu sunt sinceră, ridică ea din umeri. Dar asta nu are nimic de a face cu nebunia de care mă acuzi.
-            Nu, dar.. niciodată nu te apropii de oameni. Şi dacă o faci, e pentru propriul tău interes. Sau, cel puţin, asta e aparenţa pe care vrei să o păstrezi, adaugă el, cu un zâmbet atotcunoscător înflorindu-i pe buze.
   
 Vedea inocenţă în acel zâmbet. Aceeaşi inocenţă pe care a îndrăgit-o de la bun început. Clipele fericirii ei dispăruseră acum mult timp, încuiate într-un ceas. Însă ale lui încă străbăteau secundele.  Ştia că se va simţi oribil atunci când îi va frânge inima. Putea amâna momentul acela, dar nu până la nesfârşit. Mereu se întâmplase aşa.
-            Dacă iubeşti pe cineva, nu trebuie să le-o arăţi. Pentru că te-ai putea trezi că ei se folosesc de asta.
   
 Dar dacă de această dată va fi ceva diferit? Gândurile ei îi făceau inima să bată neiertătoare. Nu strica să încerce. Buzele lui erau dornice când i le întâlni. Răsuflarea lui se amestecă cu a ei. Bucuria frenetică a apropierii o împingea să continue. Se rugă ca acea secundă să ţină pentru totdeauna , ca să nu-şi mai amintească de consecinţe.




Friday, 1 June 2012

maybe you're losing pieces of your heart



  Mereu încercaseşi să-ţi ascunzi emoţiile, însă tot îţi văd expresia fugară a sufletului. În ochii tăi freamătă lumina stinsă a speranţei. Gândurile par să-ţi tremure pe buze, însă nu rosteşti niciun cuvânt. Vrei să ai încredere , dar nu reuşeşti, căci de mine te mai leagă doar câteva amintiri pe jumătate uitate, purtate pe aripile vechilor clipe. Dar măcar ţi-ai adus aminte că, odată, ne-am aparţinut unul altuia.

 Nutresc după bucuria de a te avea precum in alte dăţi; dorinţa e de neînvins, iar tăcerea dintre noi nu poate fi domolită. Mereu trebuie să existe ceva care să ne îndepărteze mai mult, şi mai mult. Însă eu nu am încetat niciodată să lupt pentru tine. Şi nu voi face asta prea curând.

 Vreau să-ţi fiu alături. Dincolo de chipul pe care îl observ zi de zi, se întinde un pustiu pe care nu reuşesc să îl cuprind cu gândul. Totul este atât de fragil la tine, atât de uşor de distrus. Eu nu fac bine. Nu am făcut niciodată. Dar senzaţia asta pe care o resimt, cea care mă îndeamnă să te protejez, seamănă cu ceva real.

Friday, 11 May 2012

just cut these strings that hold me safe.

Pe atunci, nimeni nu ne tulbura reveria.  Ne regăseam unul în altul, ca şi când aveam un singur suflet transpus în două trupuri. Un singur suflet ce dansa necontenit în ploaie, pentru ca apoi să se scalde în razele inocenţei. Eram în siguranţă în braţele tale.

 Poate că , pentru unii oameni, exista ziua de mâine. Zeci de zile de mâine, chiar sute. Însă pentru noi exista doar azi, şi acea zi o trăiam întotdeauna ca şi când era ultima. Ne gândeam că, în momentul în care ne vom lua rămas bun, vom şti că tot ne vom aparţine unul altuia , indiferent de ce se va întâmpla. Că amintirile vor rămâne, iar noi nu ne vom schimba .

 Însă nimic din toate acestea nu m-a pregătit pentru clipa finală. Nu voiam să-ţi dau acea îmbrăţişare gândindu-mă că va fi ultima. Nu puteam să rostesc acele două cuvinte , căci ele cu siguranţă nu ar fi putut exprima ce simţeam. Nu doream să te privesc în ochi ştiind că te voi pierde în curând.

 Acum nu mai există ziua de azi, nici cea de mâine. Ci doar mireasma amară a zilei de ieri.

Tuesday, 17 April 2012

~ confession

N,
  Îţi scriu din nou, deşi această scrisoare, ca şi celelalte,  nu va ajunge niciodată  la tine. E mult mai uşor să-mi aştern gândurile pe hârtie când ştiu că nu va exista niciun răspuns..
   
 Deşi zilele trec, eu am impresia că rămân mereu încremenită în acelaşi moment, blocată între două ticăiri ale ceasului. Aştept parcă zadarnic ceva care nu vine. Şi toţi sunt grăbiţi, fug cu hotărâre prin ceva pe care-l numesc destin , iar eu nu îndrăznesc să le spun nimic.. clipele pe care le doresc se lasă aşteptate, oamenii se schimbă, deciziile mele sunt greşite.
   
 Nu ştiu în cine să mă încred. Parcă lumea aşteaptă ca să devii vulnerabil, doar ca să se folosească de asta în beneficiul lor. Şi cu cât eşti mai sus, cu atât de scufunzi mai repede. E greu. Nimeni nu iartă. Toate alegerile pe care le-ai făcut acum mult timp parcă se întorc împotriva ta.
   
 A fost uşor când nu deţineam nimic, pentru că.. nu aveam de pierdut. Însă acum nu mai vreau nimic.

Sunday, 8 April 2012

caught in the undertow


we'll find the perfect place to go where we can run and hide 
i'll build a wall and we can keep them on the other side ~


 Îşi lipi obrazul de sticla rece, un fior traversându-i delicat pielea. Fiecare secundă era precum o rămăşiţă dintr-un vis neterminat.  I se părea că se cufunda într-un neant fără capăt , împreună cu amintirile şi dorinţele ei. Înainte, privise lumea din spatele unei cupole fragile din sticlă; o limită ce acum ameninţa să se prăbuşească din clipă în clipă.

 Şi-a încălcat până şi singura promisiune pe care o făcuse. Nu te încrede în privirea de care te ataşezi, căci probabil aceea te va distruge. Voise să-şi încălzească golul apăsător din piept, să găsească pe cineva căruia să-i aparţină fără să simtă reţineri. Acum nu mai ştia ce să creadă. Doar va aştepta şi va spera, căci nu avea de ales.

 Închizând ochii, se lăsă să plutească în ecoul amintirilor. Prefera să se ascundă de realitate, nu să o înfrunte. Nu voia să audă inima ei bătând ritmul timpului..

Saturday, 10 March 2012

protège moi



baby, it's a wild world
it's hard to get by just upon a smile;
but if you wanna live, take good care

Simţi cum voinţa sa se frânge sub ceva mult mai puternic, luându-i ultimele fărâme de control. Îşi muşcă buza şi-şi ascunse chipul de privirea lui, simţind cum ceva dinăuntrul ei parcă se destrăma, lăsând-o vulnerabilă. Nu se resemnase, însă nu mai avea mult. Focul abia mocnind din pieptul ei slab se stingea, lăsând o goliciune ce parcă îi reverbera prin tot trupul. Durerea prelungită la nesfârşit acum s-a preschimbat într-o revoltă tăcută. Nimeni nu ar fi trebuit să o vadă aşa. Nimeni.

 El îi ridică uşor bărbia, iar privirea ei şovăitoare o întâlni pe a lui. Gândurile parcă îi uciseseră glasul, împiedicând-o să se apere în faţa inevitabilului. Tăcu, iar liniştea parcă vorbea cu o voce răsfirată, fragilă şi sfârşită.

-          Nu te-a întrebat nimeni de ce nu vorbeşti?

 Nu-i răspunse. Se cufundă din nou în ea însăşi, parcă lăsând şoaptele surde să o adoarmă. Răsuflarea lui caldă se izbea de obrajii ei, precum o alinare. În curând , îi simţi buzele răvăşindu-i părul şi gândurile.

-          Chiar nu-i pasă nimănui?