Thursday, 15 December 2011

So give me all your poison


  
 E prea târziu pentru mine, simt asta. Tot ce vreau e să mă îndepărtez de toate , să las amintirile în urmă şi să mă afund în mireasma promisiunilor. Să am încredere în ceva atât de puternic, încât să poate face ceva cu trupul acesta prăbuşit în zbucium, întreţinut de un suflu pustiu, care doar se lasă purtat de timp. Şi numai dacă tu ai fi rămas... poate că ai fi făcut diferenţa. Poate că totul ar fi fost altfel, iar scrisoarea asta trimisă către nimeni nici măcar nu ar fi existat.
 Mi-e dor de ce ar fi putut fi şi ce nu se va întâmpla niciodată. 

 P.S.: You never needed any help, you sold me out to save yourself.

Saturday, 10 December 2011

Le temps se moque de nous



Timpul a fost odată raţiunea care ne ghida, clepsidra care ne ţinea nemurirea. Era praful din venele noastre şi ne număra bătăile inimii. Ne păzea, ne vindeca rănile, iar noi ne lăsam în voia lui. Când iubeşti pe cineva, când ai ceva pentru care să lupţi, timpul este eternitate.

 Acum există doar tăcere între noi, care parcă vorbeşte uneori cu glas stins. Timpul în momentele astea doar evocă amintiri, locuri în care am fost, persoane pe care le-am cunoscut, vieţi pe care încă le destram ca pe o pânză de păianjen. Nu mai însufleţeşte bucata asta de lut numită trup. Nu mai face nimic , decât să treacă pe lângă mine, tot mai departe.

Saturday, 3 December 2011

Estranged


 -  Ştii că asta e ultima dată când ne vedem.
 Vântul îi răvăşea uşor gândurile. El o îmbrăţişa ca şi când o va pierde în curând, realiza asta ; ea îi simţea răsuflarea sacadată izbindu-se de pielea sa rece. Şi-a ascuns chipul printre faldurile cămăşii sale şi a inspirat adânc. Buzele lui alunecară încet peste ale ei - două flăcări arzând contopite şi reaprinzând pentru o clipă cenuşa amintirilor. Sărutul fu scurt, încărcat de neputinţa lui şi de teama ei. Nu mai suntem noi înşişi, se gândi ea. În curând vom fi doi străini care vor pretinde că totul e în regulă.
 Braţul lui o cuprinse de după umeri.
 -  Da, ştiu, şopti el.
 Îi prinse o şuviţă de păr între degetele sale, parcă dorind să-i ţină minte miasma. Ea îşi muşcă buza, iar aroma sângelui o învălui. Era peste tot, nu putea scăpa de ea.
-         Mulţumesc pentru amintiri, adăugă ea, încet.
Pentru că îi putea fi luat totul, însă amintirile vor rămâne ale ei pentru totdeauna. Îi luă mâna în a ei, iar degetele lor se împletiră. Continuând să îl îmbrăţişeze, ea se pregăti pentru momentul în care va trebui să-i dea drumul.


Thursday, 1 December 2011

You may be sinner


   

But your innocence is mine.

Se lăsară amândoi în vâltoarea timpului, cu sângele reversându-li-se în vene şi cu raţiunea pierdută aiurea. O trase mai aproape; căldura ei îl mângâie în timp ce-i căută buzele. Miezul acela rece, trupul ei stins, se modela sub atingerea lui. Arşiţa mistuitoare îi inunda pe amândoi, iar bătăile copleşitoare ale inimilor răsunau la unison. Degetele lui se încurcară în părul ei, impulsive, dar liniştitoare, jucându-se cu şuviţele de păr. Îşi aparţineau unul altuia, asta glăsuia trupul, asta cânta inima, asta şopteau gândurile ei.

 Asfinţitul îi alina pe amândoi cu privirea sa caldă, cerul era o paletă de nuanţe adânci ce le contura clipa de fericire. Şi murmurul trecutului se auzea din ce în ce mai încet, până când dispăru cu totul.